Comunicat etapa de validare a proiectelor și aprobare spre finanțare în cadrul Programului de Bugetare Participativă, ediția 2022
Primăria orașului Leova, implementează Programul de Bugetare Participativă, la cea de-a doua ediție. Program prin care ne dorim să fim mai aproape de locuitori, de nevoile și problemele acestora. Totodată, acest program susține implicarea locuitorilor în rezolvarea acestor probleme, prin scrierea proiectelor de necesitate comunitară și care ulterior vor fi finanțate de Primăria orașului Leova. Bugetul planificat în cadrul acestui program pentru 2022 este de 200 000 lei, 50 000 lei fiind suma maximă de finanțare din partea Primăriei per proiect.
La data de 13 aprilie 2022 s-a finisat procedura de depunere a proiectelor în cadrul Programului de Bugetare Participativă, or. Leova, ediția 2022.
Au fost depuse 3 proiecte. În urma întrunirii Grupului de Lucru, întru evaluarea și validarea proiectelor, din punct de vedere juridic, tehnico-financiar și a criteriilor de eligibilitate, în conformitate cu „Regulamentul privind procesul de bugetare participativă”, au fost validate toate cele 3 proiecte depuse în cadrul Programului, și anume:
1. Dezvoltarea condițiilor pentru desfășurarea activităților educative în aer liber în instituția de educație timpurie nr. 1 „Albinuța, depus de Grupul de inițiativă al IET nr. 1 „Albinuța”;
2. Sănătatea copiilor are prioritate, depus de Grupul de inițiativă al părinților și angajaților IET nr.2 ,,Romanița”;
3. Teren de joacă pentru copiii din Tighiceanu, depus de Grupul de inițiativă al sectorului Tighiceanu.
În luna iunie urmează semnarea acordurilor de implementare între Primăria or. Leova și Grupurile de inițiativă, respectiv implementarea proiectelor.